Lume — 06 mai 2016
Se pregăteşte un nou 11 septembrie

Gruparea terorista Statul Islamic este capabila sa atace in SUA de-o maniera comparabila cu atentatele din Paris si din Bruxelles, a declarat coordonatorul serviciilor de informatii americane, James Clapper, intr-un interviu acordat CNN.

”Au aceasta capacitate”, a declarat coordonatorul celor 17 agentii americane de informatii, noteaza AFP. ”Acesta este un lucru care ne ingrijoreaza mult, aici, in Statele Unite, pentru ca ei pot pregati raiduri similare cu cele pe care le-au facut in Paris si in Bruxelles”, a subliniat James Clapper. Atacurile din Paris, in mai multe cartiere si la Stade de France, din 13 noiembrie 2015, s-au soldat cu 130 de morti. Cele din Bruxelles, din 22 martie, din metrou si din aeroportul Zaventem, s-au soldat cu 32 de morti. Atentatele au fost revendicate de ISIS si par legate de aceeasi celula a organizatiei jihadiste. Clapper a mai avertizat ca lumea nu va scapa de jihadismul islamist cata vreme vor persista dezechilibre ”economice si socio-economice fundamentale”. ”Fara un raspuns eficace, vom avea mult de luptat, indiferent daca inamicul se cheama ISIS sau este vorba de alte grupari. Alte grupari extremiste s-ar putea naste din Statul Islamic, de aceeasi maniera in care ISIS s-a nascut din miscarea Al-Qaida”, a explicat James Clapper.

Atentate programate pentru Ziua Victoriei, dejucate la Moscova

FSB, Serviciul federal rus de securitate, a arestat 12 persoane (majoritatea din Uzbekistan, dar si doi rusi) care erau in contact cu teroristi din Turcia si Siria si care planuiau o serie de atacuri teroriste la Moscova, informeaza Russia Today. Suspectii vroiau sa deschida focul in multime in timpul celebrarii Zilei Victoriei, in 9 mai, la Moscova. In apartamentul in care locuiau cei 12 a fost gasit un numar mare de arme de foc si explozibili. Potrivit mass-media rusa, cei doi cetateni rusi ar fi organizatorii atentatelor. rompress.info

Related Articles

Share

About Author

admin

(0) Readers Comments

Comments are closed.