Mai Multe — 15 ianuarie 2018
Românii – de la supraviețuire la competitivitate

The New York Times Book Review a publicat, în urmă cu un sfert de veac, un amplu articol despre caracteristicile poporului român, intitulat „Supraviețuitorii“. Mesajul acelui text era că românii nu au fost contribuitori la crearea istoriei, deoarece ar fi optat să trăiască de-azi-pe-mâine, să fie doar supraviețuitori. În 1998, Sorin Alexandrescu a tipărit volumul „Paradoxul românesc“ în care afirmă că românii au arătat, îndeosebi în secolul XIX – XX, o predispoziție pentru absorția unor influențe externe în defavoarea creării și exportului propriilor valori culturale, au fost mai degrabă incluși în strategiile altora, lipsindu-le o concepție clară de evoluție în durată lungă. La două decenii după apariția cărții lui Sorin Alexandrescu, putem spune că românii continuă să supraviețuiască într-o succesiune de paradoxuri, deși de peste o decadă România este membru al unei structuri integraționiste europene care operează pe bază de coordonare strategică și ar fi trebuit să se raporteze strategic la procesul decizional și politicile Uniunii Europene.

Competiție globală și competitivitate

La paradoxurile deja tradiționale, astăzi mai putem adăuga unul: lipsa de reacție strategică față de procesul globalizării. Desigur, politicienii actuali fac mare caz de reapariția parohialismelor, naționalismelor de tip secol XIX, autohtonismelor, protecționismului etc., preluând iarăși din recuzita celor care nu au capacitatea să vadă sensul devenirii societății cu privirea îndreptată către viitor, nu doar spre trecut. De aceea, recomandăm să ia aminte la sfatul lui Stiglitz, care atenționa că globalizarea se întâmplă, cu sau fără voia noastră, și vor fi beneficiarii acestui proces complex doar cei care știu și pot să-l gestioneze pentru a obține dezvoltarea socială la nivel local și regional (glocalizare). Ceea ce face ca, în aceste timpuri, să asistăm la o acerbă competiție globală pe terenul competitivității, în care sunt înscrise state, corporații, firme mici și mijlocii, organizații internaționale, dar și antreprenori, manageri și politicieni.

O consecință și lecție a crizei recente economico-financiare internaționale pentru Uniunea Europeană a fost și reevaluarea interdependențelor între statele membre, sublinierea importanței intensificării integrării în domeniile financiar, fiscal, economic, social, dar și politic. Pe de altă parte, este tot mai frecvent subliniat faptul că mecanismele pieței favorizează evoluția polarizată și clusterizarea socială, generând diferențieri și decalaje. În acest context, se discută despre refondarea Uniunii Europene, astfel încât să se realizeze un grad ridicat de competitivitate cu care Uniunea să se înscrie în competiția globală a anilor care urmează. La rândul lor, majoritatea statelor membre au înțeles că actuala competiție globală se duce în aria competitivității, chiar dacă nu toți politicienii au realizat că trebuie să gândească și să aplice politici pentru un interval de timp mai extins. Acesta este un semnal important, deoarece competitivitatea este abilitatea de a te înscrie în competiție prin creșterea productivității în durată lungă. Sau, cum spunea prof. M. Porter (Universitatea Harvard), este „productivitatea cu care națiunile folosesc resursele lor umane, naturale și capitalul“.

România – între dezechilibre și competiție

În condițiile în care mulți operatori de piață autohtoni se îndoiesc de capacitatea economiei României de a face față unei competiții tot mai dure pe Piața Unică, iar decidenții politici locali sunt mai confuzi chiar decât la începutul drumului nostru spre integrarea europeană, este evidentă lansarea întrebării: pe ce cale va evolua societatea românească la periferia proceselor de dezvoltare socio-economică și dacă vor să progresăm împreună cu partenerii noștri din Uniunea Europeană, atunci e obligatoriu să facem un mare efort național pentru obținerea convergenței reale și, concomitent, să înaintăm accelerat în clasamentele competitivității europene și a celei globale. Este adevărat că societatea românească actuală este dominată de foarte multe dezechilibre; se vede că, clasa conducătoare locală a preferat perpetuarea unei formule sociale de imperialism intern, motiv pentru care s-a și produs cel mai mare exod de cetățeni români spre alte state membre ale Uniunii Europene; în loc să se guverneze țara, după 1989 s-a exersat un electoralism permanent, fără a se urma opțiuni strategice de durată, ci doar impulsuri ale momentului care s-au înscris într-o luptă politicianistă pentru putere. De aceea, trebuie pus punct acestei destrăbălări politicianiste și întreaga clasă politică să realizeze pericolele și oportunitățile care stau în fața societății românești, să-și asume răspunderea greșelilor și a acțiunilor constructive viitoare, punând în aplicare o strategie națională de sporire a ritmului ajungerii la o competitivitate ridicată, în condițiile creșterii productivității utilizării tuturor resurselor naționale și a prosperității întregii societăți românești.

Pentru un proiect de țară competitivă

O astfel de strategie va trebui să includă crearea condițiilor de bază pentru obținerea unei competitivități înalte. În mod deosebit, se va insista pe ansamblul instituțional și procesul guvernării, infrastructură, mediul macroeconomic, sănătate, educație. Totodată, în vederea accelerării ritmului dezvoltării sociale, se recomandă insistența asupra unor factori favorizanți ai eficientizării societății, precum piețele financiare, ale muncii, bunurilor, serviciilor, dar și pregătirea profesională și digitizarea, învățământul universitar, cercetarea științifică, inovarea și cunoașterea. Întrucât trăim într-o lume a interdependențelor complexe, e necesar să ținem seama de acestea nu doar în domeniul economic, dar și în procesul guvernării, al managementului politicilor publice. Nu în ultimul rând, se impune acordarea unei atenții deosebite inclusivității, atât în ceea ce privește viața socială, cât și interconectivitatea între mediul natural și sistemul socio-economic creat de om.

Conștientizăm faptul că România va putea aplica o astfel de strategie doar în interiorul Uniunii Europene și într-un parteneriat integraționist cu instituțiile acesteia și statele membre. Dar nu în orice Uniune Europeană, ci într-una care se va refonda ținând cont de toți cetățenii europeni, va dovedi flexibilitate în procesul integrării și mai ales va avea o coerență sporită. Iar un Parteneriat Transatlantic, prin care economiile și piețele UE și SUA ar evolua prin integrare, ar fi un puternic imbold pentru succesul unei astfel de strategii a României. Și ar mai fi necesar ceva: un leadership românesc responsabil, inteligent și determinat să pună în aplicare strategii și programe de dezvoltare sustenabilă a țării care să poziționeze România cât mai sus la capitolul competiție, convergență, competitivitate; un leadership european care să accepte angajamentul de a face cât mai scurt și eficient drumul Uniunii Europene prin următoarea tranziție, cea de refondare a Uniunii.

Românii – competitori, nu doar supraviețuitori

Concluzia acestor rânduri este că cetățenii României trebuie să înlocuiască vechea mentalitate de supraviețuitori cu cea de competitori, terenul de manifestare fiind cel al convergenței și competitivității europene și globale. Dacă se vor găsi liderii care să mobilizeze națiunea pentru un astfel de obiectiv, cu siguranță vor exista și resursele trebuincioase (să amintim doar substanțialele fonduri europene și, de ce nu, recent propusul Instrument de Convergență și Competitivitate al Uniunii Europene. Iar în ceea ce-i privește pe români, am credința că vor și pot face față unei asemenea provocări a viitorului!

VASILE PUȘCAȘ

Related Articles

Share

About Author

admin

(0) Readers Comments

Comments are closed.