Celebritati — 27 octombrie 2013
PRINŢUL CHARLES: Monarhia este o „închisoare”

Într-un interviu acordat revistei Time, membrul echipei lui Charles susţine că moştenitorul Coroanei britanice, în vârstă de 64 de ani, se teme că nu va mai putea face toate lucrurile pe care le face acum, scrie Sky News.

Editorul articolului, Catherine Mayer, a avut acces la aproximativ 50 de prieteni apropiaţi ai prinţului Charles, pentru a-i face profilul ce va fi publicat în revista TIME luna viitoare, înainte ca acesta să împlinească 65 de ani.

Jurnalista a dezvăluit ca prinţul Charles este conştient de faptul că odată ce va deveni rege nu se va mai putea ocupa de numeroasele proiecte caritabile şi va fi nevoit să aibă îndatoriri care nu-i vor aduce bucurie, la fel ca cele de acum.

„Departe de a simţi nerăbdare pentru asumarea rolului suprem, prinţul Charles simte deja povara Coroanei şi se teme de impactul pe care aceasta îl va avea asupra activităţilor sale actuale”, spune jurnalista, după o serie de discuţii cu apropiaţii viitorului suveran britanic.

Catherine Mayer a avut privilegiul de a-l intervieva şi pe prinţul Charles, pe care îl descrie ca fiind „un filantrop pasionat, dedicat în totalitate faptelor bune pe care le poate face din poziţia de membru al familiei regale britanice”.

„Întotdeauna am avut sentimentul extraordinar de a încerca să fac tot ce pot pentru a vindeca şi pentru a face lucrurile mai bune”, este citat prinţul Charles.

Mai mult, moştenitorul Coroanei britanice a dezvăluit că a organizat recent o „ceremonie oficială” în cadrul căreia britanicii sunt decoraţi, numai pentru a-i arăta fiului său, prinţul William, cum trebuie să se comporte în aceasta situaţie.

Ducele de Cambridge a făcut faţă cu brio unei astfel de ceremonii, săptămână trecută, la Palatul Buckingham.

În acelaşi articol, care va fi publicat luna viitoare, jurnalista o citează pe actriţa Emma Thompson, care a spus, despre „prietenul Charles”: „Un dans cu el este mai bun decât o partidă de sex”. Actriţa în vârstă de 54 de ani, care este o prietenă a prinţului Charles de mai mulţi ani, nu s-a sfiit să glumească chiar că a încercat de mai multe ori să-l seducă pe prinţul moştenitor. rompress.info

Related Articles

Share

About Author

admin

(0) Readers Comments

Comments are closed.