Special — 24 iunie 2017
Fake News: Grindeanu a plănuit scoaterea lui Dragnea din politică

Potrivit unor surse politice citate de presă, Liviu Dragnea s-a debarasat de premierul Sorin Grindeanu în contextul în care acesta ar fi pregătit o ordonanță prin care „interdicția de a ocupa posturi în Guvern să fie extinsă la nivelul Parlamentului, pentru persoanele condamnate penal”.

O astfel de ordonanță de urgență ar fi însemnat înlăturarea lui Liviu Dragnea.

Grindeanu ar fi fost îndreptăţit să facă asta, ca urmare a unei decizii a Curţii Constituţionale.

Senatorul Șerban Nicolae a comentat pentru „dcnews.ro” această ipoteză, afirmând că opinia potrivit căreia Guvernul ar fi intenționat să emită o OUG în care să se scrie cine poate și cine nu poate să ocupe funcții în Parlament nu are logică.

„Este o eroare fundamentală în logica acestei opinii chiar dacă vine pe surse politice, vine de la oameni complet nepricepuți care nu știu ce spune Constituția. Guvernul nu putea emite ordonanțe de urgență într-o asemenea privință pentru că Guvernul nu poate emite ordonanțe de urgență în domenii care privesc drepturile și libertățile fundamentale. De asemenea, nu putea emite ordonanțe de urgență în perioada când Parlamentul nu se află în sesiune. Ipoteza apărută era că se va emite OUG în jurul datei de 3 iulie”, a spus senatorul PSD potrivit sursei citate. rompress.info

Related Articles

Share

About Author

admin

(0) Readers Comments

Comments are closed.