Special — 14 martie 2014
Extremiştii de la Jobbik, sprijiniţi de Rusia

Când vorbeşte despre „matricea capitalismului global”, liderul Jobbik se referă la capitalismul occidental, dar la fel ca şi premierii ungar, Viktor Orban, şi român, Victor Ponta, nu pare să aibă nici o problemă cu capitalismul rusesc şi chinez. Într-un interviu acordat unei publicaţii turce, Gabor Vona a făcut apologia strângerii legăturilor comerciale cu Rusia şi China, o opţiune legitimă dacă n-ar fi fost umbrită de suspiciuni de finanţare direct de la Moscova. Mai mult, exista suspiciuni de finantari venite din Teheran pentru sustinerea Jobbik.

În 2010, presa britanică a relatat faptul că Jobbik şi Gabor Vona au fost anchetaţi de către serviciul secret ungar şi de către procuratură sub suspiciunea că ar fi primit finanţare din Rusia, dar rezultatele anchetelor nu au fost făcute publice niciodată. Nimeni nu a fost pus sub acuzare şi Jobbik a fost lăsat să activeze în pofida faptului că legătura dintre Jobbik şi Rusia a devenit de notorietate. A fost o legătură realizată prin intermediul lui Bela Kovacs, descris drept consilier de politică externă al Jobbik, dar, în realitate, omul de legătură cu cercurile moscovite. Bela Kovacs se potriveşte profilului securistului post-comunist, care a fost reprezentantul Ungariei comuniste pentru comerţ exterior la Moscova, după care s-a ocupat de afaceri între cele două ţări. Dacă a existat o finanţare rusească pentru Jobbik, atunci ea s-a făcut pe filiera fostelor reţele secrete şi autorităţile ungare nu au putut sau nu au dorit să o facă publică.

O a doua suspiciune ridicată de procurori la vremea respectivă a fost aceea a unei legături şi posibile finanţări din partea regimului ayatollahilor din Iran. Nici această ipoteză nu a fost confirmată oficial, tot ceea ce se poate spune public este că reprezentanţii Jobbik participă la tot felul de conferinţe antisemite organizate la Teheran.

Dacă există însă ceva care probează, fie şi indirect, susţinerea Jobbik pentru tot ceea ce este rusesc este un episod care a avut loc la sfârşitul anului 2012, începutul anului 2013 în aşa-numita Alianţă a Mişcărilor Naţionale Europene, coaliţia formaţiunilor naţionaliste din Uniunea Europeană. Svoboda, partidul naţionalist ucrainean pe care propaganda moscovită îl dă drept exemplu că guvernarea de la Kiev a fost preluată de „fascişti şi nazişti”, avea statut de observator, dar a fost exclus şi din această calitate la cererea Jobbik, pentru care atitudinea anti-rusă a Svoboda era prea mult de îndurat.

Propaganda şi acţiunea

În vreme ce tot mai multă lume observă similitudinile dintre anexarea Crimeii de către Rusia cu Anschluss-ul (anexarea Austriei de către Germania nazistă), inclusiv de către profesorul rus Andrei Zubov într-un articol din Vedomosti şi de către rabinul-şef al Ucrainei, Yaakov Dov Bleich, Moscova continuă propaganda cu „fasciştii de la Kiev”.

Autorul care a reuşit să desfacă cel mai bine mecanismele propagandei ruseşti în ofensiva de recucerire a Ucrainei este istoricul american Timothy Snyder de la Yale University, care, în trei articole ample publicate în ultimele săptămâni în The New York Review of Books, a identificat fără eroare ideologia dughinistă a eurasianismului aflată în spatele agresiunii ruseşti; a destructurat eşafodajul propagandistic rusesc, plasând dimensiunea fascistă a acestui conflict acolo unde îi este locul, anume la Moscova; şi a identificat lumea distorsionată a lui Putin despre care vorbea Angela Merkel. Snyder este autorul unei cărţi extrem de valoroase despre Holocaustul nazist şi comunist în Europa de Est, „Bloodlands, Europe Between Hitler and Stalin” şi este, probabil, acum inamicul public numărul 1 al Kremlinului aşa cum este Andrei Pleşu inamicul public numărul 1 al actualului regim românesc. În aceeaşi paralelă cu Anschluss-ul, Snyder observă că Putin a înlocuit cu de la sine putere frontierele naţionale recunoscute cu conceptul de Volksgenossen, cu „etnicitatea” sau ideea de unitate de sânge în acelaşi fel pe care l-a folosit Hitler ca să anexeze Austria, regiunea sudetă şi apoi întreaga Cehoslovacie. Snyder observă asemănări şi în utilizarea propagandei de către Hitler şi Putin, ambii pretinzând că apără drepturile şi/sau integritatea etnicilor germani/ruşi acolo unde nimeni nu le ameninţă (singurul cetăţean rus ucis în evenimentele din Ucraina fiind un protestatar anti-Ianukovici ucis de lunetişti). Şi atunci, se întreabă profesorul american, la ce bun această propagandă? „Cel mai evident răspuns este că propaganda serveşte obiectivul tehnic al pregătirii terenului pentru război”. Mai exact, „propaganda are o funcţie mai importantă şi mai profundă” decât simpla distorsionare a realităţii. „Propaganda, cel puţin pe vremea Uniunii Sovietice, nu era pur şi simplu o versiune editată a realităţii ci mai degrabă o parte crucială a încercării de a crea o altă realitate”, scrie profesorul american, care ne îndeamnă să vedem în propaganda rusească din Ucraina acelaşi scop.

Dar, dacă Jobbik şi aparatul său de propagandă se manifestă atât de vocal în Transilvania, putem vedea aici mâna Rusiei care încearcă să creeze o altă realitate prin pretenţiile de autonomie pe criterii etnice? Să fie Jobbik agentul Rusiei în România? Ultimele evoluţii de la Târgu Mureş, Bucureşti, precum şi declaraţia absurdă a lui Tokes Laszlo de la Bruxelles, în care compară Ţinutul Secuiesc cu Crimeea, sugerează că este posibil.

Ce nu spune Băsescu?

În declaraţia sa de marţi, preşedintele României a afirmat: „Am observat, ieri, o prezenţă la vârf a partidului extremist Jobbik, din Ungaria. Cred că a venit timpul să punem capăt acţiunilor acestui partid pe teritoriul României şi cer public Guvernului şi Parlamentului României să se emită act normativ prin care prezenţa pe teritoriul României a membrilor şi liderilor acestui partid să fie interzisă. Este un partid extremist, care nu are responsabilitate pentru Europa unită, ci pentru interesele lui mărunte. În Europa se constată o creştere a ponderii partidelor extremiste şi, dacă Ungaria nu îi poate pune sub control, măcar pe teritoriul României nu au ce căuta. Voi avea o discuţie extrem de aplicată, cu ocazia primului CSAT, pentru că libertatea, democraţia, dreptul de mişcare, dreptul la liberă exprimare nu pot merge până la nivelul la care, prin abordări extremiste, faci rău altora, iar Jobbik este un partid extremist, de care le este ruşine şi guvernanţilor de la Budapesta şi nu-i acceptă în alianţe, nu văd de ce ne-ar fi nouă ruşine să-i dăm afară sau să nu mai aibă acces în România. Comportamentul lor de la Târgu-Mureş justifică o astfel de măsură împotriva Jobbik”. Este de remarcat precizarea „nu are responsabilitate pentru Europa unită, ci pentru interesele lor mărunte”, un alt fel de a spune că Jobbik serveşte interesele Moscovei. A doua zi, miercuri, după ieşirea lui Victor Ponta în care acesta l-a acuzat pe preşedinte că a vrut să ia caimacul după ce primise o notificare de la Guvern care ar fi propus ca Gabor Vona să fie declarat indezirabil, Traian Băsescu a ţinut să precizeze: „eu vizez un spectru mai larg de activităţi extremiste pe teritoriul României ale unor partide de aiurea, din alte ţări, fie că ne referim la Jobbik, fie că ne referim la Garda maghiară. Deci, sunt destule lucruri asupra cărora trebuie să reflectăm.” Gabor Vona a postat ieri un mesaj pe Facebook în care li se adresează liderilor de la Bucureşti, spunând că există două posibilităţi: ori Victor Ponta şi Traian Băsescu au fost dezinformaţi, ori aceştia duc un joc politic antimaghiar de nivel scăzut.

În replică, şeful statului a declarat că România „ştie foarte bine ce face Jobbik” în România, fiind la curent inclusiv cu activitatea antisemită a acestui partid şi a liderului său. Ieri, Băsescu i-a convocat pe Ponta, pe ministrul de Interne şi pe şefii serviciilor de informaţii la Cotroceni, încă un semn că problema este, probabil, mai largă. Cu toate acestea, unul dintre cele mai dificile lucruri de negociat va fi tendinţa mass-media şi partidelor româneşti de a exacerba tensiunile interetnice pentru scopuri politice. UDMR are tot dreptul să facă parte din Guvern cu PSD, cum l-a avut şi cu PDL şi exploatarea acestui fapt pentru a demoniza maghiarii şi PSD, sau dimpotrivă pentru a găsi scuze acţiunilor agenţilor Moscovei în România sunt iresponsabile. rompress.info

Related Articles

Share

About Author

admin

(0) Readers Comments

Comments are closed.